Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știri Locale EXCLUSIV // Masca ar putea deveni obligatorie și în stațiuni de pe Valea Prahovei. Instituția Prefectului: “Autoritățile sunt interesate să țină în piept această problemă care ia amploare”

EXCLUSIV // Masca ar putea deveni obligatorie și în stațiuni de pe Valea Prahovei. Instituția Prefectului: “Autoritățile sunt interesate să țină în piept această problemă care ia amploare”

Un articol de: George Forcoș - 29 Iul 2020, 14:24
EXCLUSIV // Masca ar putea deveni obligatorie și în stațiuni de pe Valea Prahovei. Instituția Prefectului:  “Autoritățile sunt interesate să țină în piept această problemă care ia amploare” Știri Locale

EXCLUSIV // Creșterea numărului de cazuri noi de coronavirus în județul Prahova, așa cum arată ultimul bilanț, a alertat autoritățile, care sunt pe cale să adopte noi măsuri pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Printre acestea se va discuta inclusiv introducerea obligației purtării măștii de protecție în spațiile deschise din județul Prahova, cunoscut pentru stațiunile frecventate de mulți turiști în această perioadă, precum Sinaia, Azuga sau Bușteni, au declarat pentru B1.RO reprezentanții Instituției Prefectului Prahova.

„Înainte de toate, autoritățile își doresc să gestioneze cât mai bine această situație și să ia măsuri suplimentare, motiv pentru care este așteptată aprobarea în ședința de Guvern a hotărârii care a fost emisă în urma propunerilor CNSU și urmează ca pe parcursul zilei de mâine când probabil va fi această hotărâre, deja votată, CJSU, prezidat de prefectul județului, Cristian Ionescu, să fie convocat într-o ședință de urgență, iar în cadrul ședinței respective să fie propuse o serie de soluții, inclusiv purtarea măștii pe tot teritoriul județului Prahova.  

Astfel de decizii sunt adoptate prin vot și majoritatea este cea care decide. Autoritățile sunt direct interesate să țină în piept această problemă care din păcate vedem că ia amploare”, a precizat Instituția Prefectului din Județul Prahova.

 

Prahova, județul cu cea mai mare creștere a cazurilor noi de coronavirus

 

Județul Prahova a înregistrat în ultimele 24 de ore cea mai mare creștere a numărului de cazuri noi de coronavirus la nivel național, cu 101 persoane infectate.

Numărul cazurilor depistate de COVID-19 din România se îndreaptă vertiginos spre 50.000. Până astăzi, 29 iulie 2020, au fost înregistrate 48.235 infectări, iar 26.446 de pacienți s-au vindecat. 

Grupul de Comunicare Strategică a comunicat în data de 29 iulie 2020 1.182 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-COV-2. Prahova, Argeș, Dâmbovița, București și Galați se află în vârful clasamentului, din punct de vedere al cazurilor depistate. 

 A adormit pe plaja din Costinești, lângă Obelisc. Când s-a trezit, turistul a avut parte de cea mai neplăcută surpriză

Obligația purtării măștii în spații deschise, introdusă în mai multe județe din România

 

Județul Prahova ar putea deveni al patrulea județ pe teritoriul căruia este introdusă obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise. 

Măsura este deja valabilă pentru județele Argeș și Dâmbovița. De asemenea, o decizie în acest sens este așteptată să fie luată și în cazul județului Galați, așa cum au declarat pentru B1.RO, reprezentanții Instiuției Prefectului Galați.

 

Citeşte mai multe despre:   Stiri Valea Prahovei,   COVID-19