Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știri Locale Medic clujean: „COVID-ul ne-a îngenuncheat. Iar acum, epuizarea totală a tuturor celor din linia întâi”

Medic clujean: „COVID-ul ne-a îngenuncheat. Iar acum, epuizarea totală a tuturor celor din linia întâi”

Un articol de: Andrei Ștefan - 16 Oct 2020, 14:44
Medic clujean: „COVID-ul ne-a îngenuncheat. Iar acum, epuizarea totală a tuturor celor din linia întâi” Sursa Foto: Hepta Știri Locale

Dr. Cosmina Magdău, medic la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca, a reacționat pe pagina personală de Facebook față de situația din România, în contextul pandemiei de coronavirus.

Aceasta a evidențiat „epuizarea totală a celor din linia întâi”, precizând că „ne-a îngenuncheat COVID-ul”.

 

Medic clujean: „COVID-ul ne-a îngenuncheat”

 

Iată mesajul integral postat de Dr. Cosmina Magdău:

„Au spus-o alții, mai umblați decât mine, pe vremurile astea de criză: „covid-ul ne-a îngenuncheat!”.

Pe noi și pe alții cu muuult mai buni! În sistem de sănătate, în locuri în spitale, în educația populației! În toate cu mult mai buni! Dar îngenunchiați și ei! Iar acum, epuizarea totală a tuturor celor „din linia întâi”, celor ce n-au avut concediu, nici zile libere, și nici prea multe vorbe bune în vreun ziar sau vreo rețea de socializare, ne fac să ne îndoim nu doar de existența divină, ci chiar de existenta vreunui sens al acestei lupte!

Și totuși… Totul a început chiar la schimbul de ture. Un pacient desatura sever, deși era pe HFOT dat la maximum! Apoi a intrat în stop! Au rămas toți din tura cealaltă, 4 ore peste programul lor (atât cât a durat resuscitarea) și am ajuns și eu, și toți din tura mea! Doctori, asistenți, infirmieri! Anestezistul sosise deja la caz. Toți, în costumele albe, măști, viziere! I-am admirat doar o clipă, alunecând unii pe lângă alții, într-o agitație mai mult sau mai puțin controlată, dar extrem de dedicați! Aproape că nu-mi venea să cred că sunt ai mei, echipa mea! Cei „de pe covid”!

A fost o luptă cum nu am trăit niciodată, chiar cred că nu! Nu am resuscitat nicicând atâtea stopuri, patru, nici în condiții normale! (Și am resuscitat, reușit sau nu, de… câteva ori!). Dar a fost mai mult decât atât: o anumită „conexiune” între ei… Au fost fascinanți! Toți! Pe unii nici nu îi cunosc bine, sunt angajați noi! Nu toți au fost pregătiți pentru așa ceva, însă făceau asta cu un anumit devotament care îmi confirmă ce știam deja: faptul că nu oricine vine aici! Trebuie să ai ceva (o doagă lipsă!! sau una în plus) ca să „te ceri” pe Covid! O anumită tipologie psihologică… (și să nu o faci pentru „sporul/stimulentul de Covid”)!Mircea Badea şi-a arătat WhatsApp-ul la televizor, iar oamenii N-AU PUTUT CREDE când au văzut ce are în conversaţii

Ce pot spune mai mult? Evenimentul de aseară m-a „revigorat” când credeam că nu mai pot! Mi-a dat speranța că voi ieși, vie, din aceste vremuri și din cele ce vor să vină!”, scrie pe Facebook, Dr. Cosmina Magdău, citează Gazeta de Cluj.

 

Al patrulea spital destinat pacienților infectați cu COVID-19, deschis la Cluj

 

Al patrulea spital COVID a fost deschis sâmbătă în Cluj. În contextul creșterii din ultima perioadă a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus la nivelul județului Cluj, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis introducerea Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca în categoria unităților de preluare și tartare a pacienților confirmați cu COVID -19.

Celelalte spitale COVID din Cluj-Napoca sunt cel de boli infecțioase, de pneumoftiziologie și cel de recuperare.

În paralel, va crește și numărul de paturi la ATI disponibile în Cluj, cu un număr de 17. Până acum, erau disponibile 35 de paturi în secții de terapie intensivă.

De asemenea, vor fi puse la dispoziția bolnavilor cu forme ușoare și medii de coronavirus alte 80-100 de paturi, în acest spital municipal.

România a înregistrat, de joi până vineri, încă 4.026 infectări cu coronavirus. Alte 742 de persoane au fost și ele reconfirmate cu COVID-19, în urma retestărilor. În ultima zi, alți 75 de pacienți infectați au decedat. De asemenea, numărul bolnavilor în stare gravă, aflați la Terapie Intensivă, a atins un nou record - 726.

Citeşte mai multe despre:   coronavirus in Cluj,   Stiri Cluj