Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știri Locale Perioada de carantină pentru municipiul Slobozia, prelungită cu încă o săptămână

Perioada de carantină pentru municipiul Slobozia, prelungită cu încă o săptămână

Un articol de: Andrei Ștefan - 27 Noi 2020, 09:12
Perioada de carantină pentru municipiul Slobozia, prelungită cu încă o săptămână Sursa Foto: Inquam Photos Știri Locale

Din cauza ratei incidenţei cazurilor de COVID-19, care se menţine ridicată, autorităţile au decis prelungirea perioadei de carantină pentru municipiul Slobozia, cu încă 7 zile peste cele două săptămâni de măsuri impuse initial pentru limitarea răspândirii coronavirusului

 

Carantină prelungită în Slobozia, cu încă 7 zile

 

„Prin ordinul DSU din data de 26.11.2020, măsura de carantină zonală a Municipiului Slobozia se prelungeşte pentru o perioadă de 7 zile. Din păcate, incidenţa cazurilor de imbolnăvire cu SARS-COV2 ieri a fost de 8,45/1000 persoane, ceea ce înseamnă în continuare că suntem în risc epidemiologic maxim. In perioada următoare, de 7 zile, măsurile de carantină pentru populaţie se prelungesc, adică avem în continuare obligaţia de a ne deplasa doar pentru nevoi de strictă necesitate, bifate sau completate în declaraţia pe proprie răspundere" au anunţat vineri dimineaţă reprezentanţii Primăriei Slobozia, pe contul oficial de Facebook al instituţiei.

„Avem nevoie în continuare să fim solidari, să fim responsabili cu toţii şi să respectăm măsurile de carantinare impuse de autorităţi, astfel încât să reuşim împreună ca în următoarea săptămână să intrăm pe o linie descendentă a incidenţei de îmbolnăvire. Împreună putem pune virusul în izolare pentru a ne putea petrece sărbătorile în condiţii cât mai normale, având în vedere contextul pandemic global", au mai transmis reprezentanții Primăriei Slobozia.

Ca măsuri suplimentare, se va limita capacitatea magazinelor/supermarketurilor/hipermarketurilor la maxim 30% din cea actuală, cu respectarea normelor de distanţare fizică.

În cazul centrelor comerciale/parcurilor comerciale, se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană.

 

Carantină în municipiul Slobozia. Lista completă a regulilor

 A stat în casă cu un coif vechi de 2500 ani, găsit în Siret. Apoi, mascaţii i-au bătut la uşă şi i-au spus ce e coiful, de fapt. A "îngheţat" !

Măsura carantinării municipiului Slobozia intrase în vigoare pe 13 noiembrie, la ora 00.00, pentru o perioadă de 14 zile. 

Locutorii din Slobozia își pot părăsi locuințele pentru a merge la serviciu, pentru a face cumpărături de strictă necesitate, pentru a merge la medic sau pentru a îngriji alte persoane. Circulația în interiorul localității sau în afara acesteia va fi posibilă numai în baza unei declarație pe propria răspundere.

Iată, mai jos, lista completă a restricțiilor:

  • Este interzisă intrarea și ieșirea din localitate pe alte căi decât drumurile naționale și județene.
  • Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate și prevăzute în declarația pe propie răspundere.
  • Este permisă deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință și locul desfășurării activității profesionale și înapoi.
  • Este permisă deplasarea pentru asigurarea de bunuri pentru necesitățile de bază, inclusiv pentru asigurarea necesităților de bunuri în interes profesional.
  • Este permisă deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată.
  • Sunt permise deplasările scurte în zona din jurul locuinței legate de activitatea fizică individuală, cât și pentru nevoile animalelor de companie.
  • Este permisă deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat.
  • Este permisă deplasarea pentru activitățile agricole
  • Este permisă deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei locuințe din afara localității, pentru eliberarea de documente sau a celor necesare pentru obținerea unor drepturi.
  • Este permisă participarea la programe sau proceduri de tratament
  • Este permisă deplasarea pentru motive justificate precum: îngrijirea/însoțirea copiilor sau a membrilor familiei, îngrijirea unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice.
  • Este permisă deplasarea pentru realizarea serviciilor de îngrijire personală
  • Este permisă tranzitarea zonei carantinate de către persoane din afara localității, fără a opri în interiorul orașului.
  • Este necesară completarea unei declarații pe propia răspundere din care să reiasă motivul deplasării atât pentru interiorul localității, cât și pentru ieșirea din localitate.
  • Pentru deplasarea în interes profesional, cetățenii sunt obligați să prezinte personalului autorităților abilitate legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propia răspundere.
  • Pentru deplasarea în interes personal, cetățenii sunt obligați să prezinte personalului autorităților abilitate o declarație pe propia răspundere, completată în prealabil.
  • Declarația pe propia răspundere trebuie să conțină numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/locul activității profesionale, motivul deplasării, data și semnătura.
  • Este interzisă circulația și formarea de grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleași familii.
Citeşte mai multe despre:   Stiri Slobozia,   carantina