Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știri Locale Peste 15 turişti români şi străini, blocaţi în Munţii Rodnei. Unul dintre ei a fost lovit de trăsnet

Peste 15 turişti români şi străini, blocaţi în Munţii Rodnei. Unul dintre ei a fost lovit de trăsnet

Un articol de: Ramona Zaharia - 27 Iul 2020, 23:56
Peste 15 turişti români şi străini, blocaţi în Munţii Rodnei. Unul dintre ei a fost lovit de trăsnet FOTO: Pixabay.com Știri Locale

Luni, 17 turişti, români şi străini, au rămas blocaţi pe munte, în zona Tarniţa, la Cruce, în Munţii Rodnei, după o schimbare bruscă a vremii. Mai mult, unul dintre ei a fost lovit de trăsnet și a murit.

 

ISU Bistriţa-Năsăud: 17 turişti, români şi străini, au rămas blocaţi pe munte

 

Inițial, șeful Salvamont Bistriţa-Năsăud, Mircea Baciu, a declarat că este vorba despre un grup de 17 persoane, dintre care una lovită de un fulger.

”Dacă iniţial credeam că este vorba de 14 persoane, între timp am aflat că este vorba despre 17 persoane, turişti români şi străini care au rămas blocaţi pe munte, din cauza schimbării bruşte a vremii. A plouat foarte - foarte tare. Momentan suntem în deplasare spre locul unde se află persoanele blocate, împreună cu noi au plecat şi colegii de la Borşa”, a declarat Mircea Baciu pentru news.ro.

Acesta a mai spus că nu se cunoaşte starea persoanei lovite de fulger, deoarece legătura telefonică cu grupul de turişti a fost întreruptă.

Pentru intervenție, a fost alertat elicopterul SMURD de la Mureş care a fost pregătit să intervină, în caz de vreme favorabilă.

Ulterior, ISU Bistriţa-Năsăud a menționat că unul dintre turiști, un cetățean german, a fost găsit decedat.

”Echipajele de intervenţie au găsit la locul indicat o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 32 de ani, cetăţean german, fără semnale vitale. Din datele pe care le avem ar fi fost lovit de un trăsnet”, a precizat ISU Bistriţa-Năsăud.A adormit pe plaja din Costinești, lângă Obelisc. Când s-a trezit, turistul a avut parte de cea mai neplăcută surpriză

Celelalte 16 persoane au fost evaluate din punct de vedere medical şi sunt în afara oricărui pericol. Totodată, acestea rămân peste noapte în zonă.

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   turisti,   muntii rodnei