Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știri Locale Prahova: Mandatul unui primar ales, invalidat de instanţă. Bărbatul a fost condamnat în 2019 pentru pornografie infantilă

Prahova: Mandatul unui primar ales, invalidat de instanţă. Bărbatul a fost condamnat în 2019 pentru pornografie infantilă

Un articol de: Ramona Zaharia - 14 Oct 2020, 00:02
Prahova: Mandatul unui primar ales, invalidat de instanţă. Bărbatul a fost condamnat în 2019 pentru pornografie infantilă sursa foto: pixabay Știri Locale

Mandatul primarului ales al comunei prahovene Şotrile, Bogdan Davidescu, condamnat definitiv în toamna anului 2019 la închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă, a fost invalidat, marţi, de Judecătoria Câmpina.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, citat de Agerpres, decizia magistraţilor se va comunica de îndată prefectului judeţului Prahova şi secretarului general al comunei Şotrile pentru aducerea la cunoştinţă publică, prin afişare în termen de cel mult 24 ore de la comunicare.

Edilul în cauză poate ataca decizia în termen de două zile de la aducerea la cunoştinţă publică.

Bogdan Davidescu, primar al comunei Şotrile, condamnat pentru pornografie infantilă

În noiembrie 2019, Bogdan Davidescu, primar al comunei Şotrile, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Ploieşti la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă, pedeapsa fiind redusă faţă de cea pronunţată de instanţa de fond.

Potrivit DIICOT, în perioada 2016 - 2017, bărbatul a început o relaţie de concubinaj cu o minoră care atunci avea 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea acestuia.

”Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continue respectiva relaţie, suspectul a început să o şantajeze, ameninţând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromiţătoare cu caracter pornografic, reprezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinţilor acesteia în cazul în care nu va continua relaţia de concubinaj”, a transmis DIICOT la momentul începerii anchetei.

 

Citeşte mai multe despre:   Bogdan Davidescu