Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știri Locale Primarul Emil Boc, apel la locuitorii din Cluj-Napoca: Renunțați la toate lucrurile care nu sunt strict necesare, deplasări, întâlniri, evenimente private. Nu murim dacă nu facem două luni zile de naștere

Primarul Emil Boc, apel la locuitorii din Cluj-Napoca: Renunțați la toate lucrurile care nu sunt strict necesare, deplasări, întâlniri, evenimente private. Nu murim dacă nu facem două luni zile de naștere

Un articol de: Elena Stanciu - 28 Oct 2020, 08:35
Primarul Emil Boc, apel la locuitorii din Cluj-Napoca: Renunțați la toate lucrurile care nu sunt strict necesare, deplasări, întâlniri, evenimente private. Nu murim dacă nu facem două luni zile de naștere Foto: facebook.com/EmilBoc Știri Locale

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca le cere locuitorilor orașului pe care îl conduce să își limiteze activitățile, întâlnirile și ieșirile care nu sunt neapărat necesare. Apelul edilului vine în contextul înmulțirii în ritm îngrijorător al numărului cazurilor de infectare cu coronavirus, Cluj fiind județul cu cel mai ridicat coeficient al infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, adică 3,7, potrivit datelor raportate, marți, de Grupul de Comunicare Strategică.

 

Emil Boc le cere locuitorilor din Cluj-Napoca să renunțe la activitățile care nu sunt necesare pentru a limita răspândirea coronavirusului

 

Emil Boc a transmis acest mesaj în ședința de marți a consiliului local, iar printre activităățile la care a făcut referire se numără evenimentele private. ”Nu murim dacă nu facem două luni zile de naștere”, a atras atenția primarul din Cluj-Napoca, potrivit monitorulcj.ro.

„Fac apel de a renunța la toate lucrurile care nu sunt strict necesare, deplasări, întâlniri, evenimente private. Nu murim dacă nu facem două luni zile de naștere, le putem sărbători mai bine în siguranță, mai încolo. Să evităm petrecerile, toate lucrurile care nu sunt strict necesare”, a spus Emil Boc.

 

Emil Boc: Cum arată astăzi evoluția nu sunt șanse să ieșim din scenariul roșu

 

Totodată, Boc a precizat că ținând cont de evoluția actuală a situației epidemiologice, este puțin probabil ca oraașul pe care îl conduce să iasă din scenariul roșu după primele 14 zile de restricții.

„Ce se va întâmpla în următoarele zile va fi fundamental pentru posibilitatea redeschiderii după 14 zile, cum arată astăzi evoluția nu sunt șanse, dar dacă situația se îmbunătățește, există această posibilitate, să ieșim din limita de 3 la mie și să redeschidem școlile, restaurantele”, a avertizat Emil Boc.S-a ascuns sub pat ca să-i facă o surpriză iubitului. El a intrat în cameră, iar ea, de pe parchet, a trăit şocul cel mare

 

Boc: E foarte important ce facem fiecare dintre noi în afara spitalelor, acolo se duce bătălia în acest moment

 

În acest context, primarul a subliniat că lupta cu COVID-19 se duce, în primul rând în afara unităților medicale, motiv pentru care a făcut apel la populație să respecte reguile de protecție sanitară instituite de autorități pentru a limita răspândirea virusului. Asta pentru că, în acest moment, presiunea asupra spitalelor este una extrem de mare.

„Cum se spune în popor, ne ajunge apa la gură, adică dacă acest număr crește în continuare, presiunea pe sistemul sanitar va fi de a nu mai putea face față. La ora la care vorbim, există încă resurse medicale în spitalele clujene, inclusiv la Clujana. Avem o problemă cu personalul medical, din cauza cazurilor de infectare cu COVID, dar și datorită acestor nevoi speciale. Este foarte important ce facem fiecare dintre noi în afara spitalelor, acolo se duce bătălia în acest moment, prin respectarea acestor reguli fundamentale care țin de igienă, de distanțare fizică și de purtarea măștii, eu consider că fiecare facem un act de patriotism respectând aceste lucruri în  momentele acestea grele prin care trecem cu toții”, a mai precizat edilul.

Cluj-Napoca a intrat în scenariul roșu începând din 21 octombrie, în urma depăşirii pragului de trei cazuri la mia de locuitori. De atunci, școlile au desfășurat cursuri exclusiv online, purtarea măștii de protecție a devenit obligatorie în toate spațiile publice deschise și închise, iar restaurantele, barurile, discotecile, cinematografele, sălile de spectacole și cele de jocuri de noroc s-au închis.

De la începutul epidemiie de coronavirus și până în acest moment, în judeșul Cluj au fost confirmate 7.893 de cazuri de infectare cu coronavirus, 264 fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.

 

 

Citeşte mai multe despre:   Cluj-Napoca,   Emil Boc,   coronavirus,   COVID-19