Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știri Locale Satu Mare: Primarul, viceprimarul și angajați ai Primăriei Certeze, agresați de un cetățean

Satu Mare: Primarul, viceprimarul și angajați ai Primăriei Certeze, agresați de un cetățean

Un articol de: Irina Mina - 30 Iul 2020, 16:14
Satu Mare: Primarul, viceprimarul și angajați ai Primăriei Certeze, agresați de un cetățean Foto: Pixabay Știri Locale

Primarul, viceprimarul și angajați ai Primăriei Certeze, județul Satu Mare, au fost bătuți și tăiați de un cetățean, joi după-amiază, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, chiar în sediul primăriei din localitate.

 

Edilul, viceprimarul și angajați ai Primăriei Certeze din Satu Mare au fost bătuți și tăiați

 

Mai precis, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a intrat în sediul primăriei din localitate.  Pe hol s-a întâlnit cu primarul, un economist din administrația locală, angajat al Primăriei și un alt cetățean pe care i-a agresat. Ulterior, cele trei victime au reușit să se refugieze în biroul viceprimarului.

Cu toate acestea, potrivit presasm.ro, agresorul i-a urmărit și l-a tăiat la mână pe viceprimar.

Angajații primăriei au alertat autoritățile, iar la fața locului au ajuns atât polițiștii, cât și mai multe echipaje de prim-ajutor.

În cele din urmă, agresorul a fost imobilizat. Acesta se află în custodia oamenilor legii.

“Am fost sesizați in jurul orei 14.00 despre faptul că un bărbat de 50 de ani din Certeze, ar fi agresat alți 3 bărbați, in timp ce se afla in Primăria din loc Certeze iar pe o a patra persoana ar fi ranit-o la mâna stângă cu un corp ascuțit. In acest moment se efectuează cercetări pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs incidentul. Din datele de la această oră, leziunile suferite de cele 4 persoane sunt superficiale și nu le-a fost pusă viața în pericol”, a transmis IPJ Satu Mare.

 A adormit pe plaja din Costinești, lângă Obelisc. Când s-a trezit, turistul a avut parte de cea mai neplăcută surpriză

Citeşte mai multe despre:   Stiri Satu Mare,   agresiune