Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știri Locale Situație îngrijorătoare în Suceava înainte de începerea noului an școlar: Câte cadre didactice au fost testate pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus

Situație îngrijorătoare în Suceava înainte de începerea noului an școlar: Câte cadre didactice au fost testate pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus

Un articol de: Elena Stanciu - 07 Sep 2020, 18:43
Situație îngrijorătoare în Suceava înainte de începerea noului an școlar: Câte cadre didactice au fost testate pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus Foto: Pixabay Știri Locale

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava anunță că 12 cadre didactice din județ au fost testate pozitiv, până acum, pentru infecția cu noul coronavirus. În total, 1.950 de cadre didactice și angajați din rândul personalului nedidactic de la unitățile de învățământ din Suceava au fost testați înainte de începerea noului an școlar, informează Agerpres.

 

12 cadre didactice din Suceava, testate pozitiv cu COVID-19

 

Până luni, 7 septembrie, a fost depistată infecția cu noul coronavirus în cazul a doi profesori şi două învăţătoare de la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Suceava, a doi profesori şi un angajat din rândul personalului nedidactic de la Şcoala Gimnazială nr. 8 din același oraș. De asemenea, au primit diagnosticul de COVID-19 două educatoare de la Grădiniţa "Prichindelul" din Rădăuţi, o educatoare de la Grădiniţa "Sf. Ioan" din Suceava și o alta de la o grădiniță din oraşul Cajvana, precum și profesor de la Liceul Teoretic "Ion Luca" din Vatra Dornei şi un altul de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din Suceava, a anunțat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, potrivit sursei citate.

 

Trei scenarii privind noul an școlar: Autoritățile au publicat situația epidemiologică pentru fiecare localitate din România
 

Totul are loc în contextul în care autoritățile au publicat, luni, ratele de incidență privind cazurile de infectare cu coronavirus la nivelul fiecărei localități din țară. Criteriul epidemiologic în baza căruia școlile vor stabili scenariul de urmat este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori. 

Astfel, scenariul roșu se va aplica în localitățile unde rata de incidență este mai mare de 3. În cazul localităților unde rata de incidență este cuprinsă între 1-3, se aplică scenariul galben, iar scenariul verde se aplică localităților cu o rată de incidență mai mică de 1.

În acest moment, 43 de localități din România se încadrează în scenariul roșu, în care toți elevii vor face cursuri online, 410 în cel galben, care presupune atât prezența fizică la cursuri, cât și învățământul online, prin rotație, și 2.728 în cel verde, cu toți elevii reveniți în bănci.

Potrivit datelor transmise de autorități, în prezent nicio localitate din județul Suceava nu se încadrează în scenariul roșu privind reluarea cursurilor.Noi DEZVĂLUIRI BOMBĂ despre CONCEDIEREA lui Mihai Petre de la Românii au talent!

 

Situația infecțiilor cu noul coronavirus, la nivel național

 

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni, că în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost confirmate 883 de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 33 de pacienți COVID-19 au decedat. Alți 239 de oameni au fost reconfirmați în urma retestărilor. Sunt 7.325 de bolnavi COVID-19 internați în spitale, din care 465 se află în secțiile de Terapie Intensivă. Bilanțul epidemiei de coronavirus în România a ajuns la 95.897 de infectări și 3.926 de decese. 40.454 de pacienți au fost declarați vindecați și 12.339 de asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. Până acum au fost prelucrate 1.945.738 de teste, din care 7.247 în ultima zi.

 

Citeşte mai multe despre:   Stiri Suceava,   coronavirus,   COVID-19