Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știri Locale Viceprimarul PNL al Piteştiului, Sorin Apostoliceanu, a demisionat: 'Conducerea primăriei pune o presiune extraordinară pe întreg aparatul din Primărie cu unicul scop de a bloca toate inițiativele mele'

Viceprimarul PNL al Piteştiului, Sorin Apostoliceanu, a demisionat: 'Conducerea primăriei pune o presiune extraordinară pe întreg aparatul din Primărie cu unicul scop de a bloca toate inițiativele mele'

Un articol de: traian - 07 Aug 2020, 18:22
Viceprimarul PNL al Piteştiului, Sorin Apostoliceanu, a demisionat: 'Conducerea primăriei pune o presiune extraordinară pe întreg aparatul din Primărie cu unicul scop de a bloca toate inițiativele mele' Foto: Facebook / Sorin Apostoliceanu Știri Locale

Viceprimarul Piteștiului, liberalul Sorin Apostoliceanu, a demisionat, vineri, din funcția. Acesta acuză conducerea PSD a Primăriei municipiului că îi blochează toate inițiativele și, susține el, în felul acesta nu își poate face treaba.


 

Viceprimarul PNL al Piteştiului, Sorin Apostoliceanu, a demisionat



 

Apostoliceanu, care candidează din partea PNL pentru funcţia de primar al Piteștiului, acuză conducerea PSD a Primăriei Piteşti că „pune o presiune extraordinară pe întreg aparatul din Primărie” pentru a-i bloca toate iniţiativele.

„Astăzi s-a încheiat o etapă importantă din viața mea odată cu demisia din consiliul local și implicit din funcția de viceprimar.

Timp de 4 ani am muncit cot la cot cu oamenii din aparatul administrativ al primăriei Pitești. Le mulțumesc pe această cale pentru foarte buna colaborare. Am fost în permanentă legătură cu piteștenii și am avut ambiția de a face cu adevărat administrație. M-am ținut departe de jocurile politice dar am avut și multe neplăceri din cauza implicării nefaste a politicului în administrație”, scrie acesta pe Facebook.

Totodată, Sorin Apostoliceanu spune că nu este prima dată când se află în conflict deschis cu liderii locali ai PSD, dar și cu primarul Ionică, dar că piedicile puse de aceștia nu îi mai dau nicio șansă să poată face administrație.

“Eu asta am făcut 4 ani. Am făcut administrație. Astăzi acest lucru nu mai este posibil. Conducerea primăriei pune o presiune extraordinară pe întreg aparatul din Primărie cu unicul scop de a bloca toate inițiativele mele. De aceea am considerat că trebuie să mă dedic cu totul campaniei electorale care va urma, împreună cu echipa PNL. Voi continua să fiu în legătură în fiecare zi cu piteștenii și din 27 septembrie, cu ajutorul votului dumneavoastră, să arătăm tuturor că se poate și in Pitești”, conchide Apostoliceanu.


 UN ADEVĂRAT MIRACOL! S-a dus cu iubitul său necredincios la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Când au ajuns acolo, ceva cu totul NEAȘTEPTAT i s-a întâmplat tânărului

 

Alegeri Locale 2020. Tot ce trebuie sa stii despre alegerile din 27 septembrie

 

 

 

Românii urmează să voteze pentru alegerile locale 2020 ce vor avea loc în toamnă. Pentru acest scrutin, cei cu drept de vot nu vor putea vota oriunde s-ar afla în acea zi, ci doar numai în localitatea unde își dau domiciliul sau reședința.

Președintele Autorității Electorale (AEP), Constantin Mitulețu-Buică, a precizat pentru Hotnews că Alegătorii cu drept de vot la data alegerilor locale 2020 care stau într-o localitate, dar nu au documente care să dovedească șederea (viză de flotant care stabilește noua reședință) nu vor putea vota pentru autoritățile locale din localitatea respectivă.

Totodată, cei cu vize de flotant pot vota în noua localitatea de reședință dacă sunt inclusi până la data de 4 septembrie în Registrul Electoral, astfel încât să fie luați în evidență de primăria respectivă. Mai există o modalitate și anume – pe lista suplimentară, dacă nu au depus o cerere de înscriere în registrul electoral din acea localitate.

Totodată, alegătorii cu viză de flotant care nu au depus cererea la primăria unde se află noua reședință de a fi trecut în Registrul Electoral pe lista permanentă vor putea vota și la adresa de domiciliu din buletin.

Bugetul alocat de guvern pentru alegerile locale 2020 este de 966.263.000 de lei.

Potrivit AEP, în intervalul 7 - 11 august va avea loc înregistrarea alianțelor electorale, iar în perioada 7 – 18 august se vor depune candidaturile.

Pe 28 august va începe campania electorală pentru alegerile locale 2020, aceasta urmând a se încheia pe data de 26 septembrie, la ora 7.00.

Citeşte mai multe despre:   Stiri Pitesti,   PNL,   demisie,   alegeri locale 2020