Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasă alegeri europarlamentare 2019

alegeri europarlamentare 2019

 

Cetățenii statelor din Uniunea Europeană vor alege, prin vot direct, noul Parlament European, în perioada 23-26 mai 2019. Astfel, scrutinul pentru alegerea eurodeputaților trimiși de România se vor desfășura duminică, 26 mai 2019. Aceasta este a patra rundă de alegeri europarlamentare pentru România de la aderarea la Uniunea Europeană, după cele din: noiembrie 2007, iunie 2009 și mai 2014.

În acest context, cetățenii români vor alege 32 de eurodeputați pentru noua legislatură a Parlamentului European, dat fiindcă Marea Britanie încă nu a ieșit din UE și va participa și ea la scrutinul blocului comunitar. Conform legislației europene, toate țările trebuie să utilizeze un sistem de vot care să asigure o reprezentare proporțională, ceea ce înseamnă că numărul de deputați aleși de la fiecare partid politic depinde de numărul de voturi obținut de partid. Partidele politice trebuie să obțină cel puțin 5% din voturi pentru a fi alese în Parlamentul European, în timp ce independenții pot intra cu aproximativ 3,03%.

Românii vor avea de ales dintr-o gamă de 12 partide și trei independenți: PSD, Alianța 2020 USR-PLUS, ALDE, UNPR, Pro România, PNL, UDMR, PMP, PRU, PSDi, BUN, PSR, respectiv Gregoriana Tudoran, George Simion și Peter Costea.

Alegătorii sunt arondați unei secții de votare, în funcție de domiciliu sau reședință. Listele de alegători sunt întocmite în avans. Totuși, votul la altă secție de votare este posibil. Alegătorii (români sau din alt stat membru) pot vota la orice altă secție de votare decât aceea unde sunt arondați, dacă în ziua votului se află în altă localitate decât cea de reședință. Președintele secției de votare trebuie sa-i înregistreze pe listele suplimentare de alegători. Pentru a vota, aveți nevoie de carte de identitate valabilă sau pașaport.


Deputații în Parlamentul European sunt aleși o dată la cinci ani. Parlamentul reprezintă interesele cetățenilor UE la nivel european și este singura adunare transnațională din lume aleasă prin vot direct. Parlamentul alege președintele Comisiei Europene și numește comisarii (în calitate de colegiu), care trebuie să îi dea seamă pentru acțiunile lor. El adoptă legi pentru protecția noastră și bugete în numele nostru. Parlamentul ne reprezintă în străinătate și dă curs petițiilor noastre. Discursul deputaților dă formă agendei politice și sociale, susținând valorile consacrate în Tratatul privind Uniunea Europeană.


Deși sunt aleși fiecare în țara lor, deputații din Parlamentul European formează grupuri politice bazate pe o platformă și o identitate comune, ceea ce le crește influența. Normele parlamentare impun ca fiecare grup să aibă cel puțin 25 de deputați și să reprezinte cel puțin un sfert din statele membre ale Uniunii. Partidele politice din statele membre își confirmă, în general, adeziunea la un grup existent, însă alteori își declară intenția de a forma sau de a se afilia la un grup nou încă de la începutul alegerilor, conducând adesea campania împreună, cel puțin într-o anumită măsură. În prezent, în Parlamentul European sunt opt grupuri.


Partidele politice au fost încurajate, începând din anul 2014, să-și aleagă un candidat cap de listă, care să fie în prim-planul campaniei lor electorale peste tot în UE și să fie candidatul lor oficial la președinția Comisiei Europene. Candidatul cap de listă care este desemnat de Consiliu și care poate întruni majoritatea în Parlament este ales președinte al Comisiei Europene, în urma votului Parlamentului.


Vezi mai mult