Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasă ambasador

Ambasador

 

Ambasadorul este un trimis oficial, de obicei al unui stat suveran (un diplomat de cel mai înalt rang), care este acreditat pentru a asigura reprezentativitatea statului de un alt stat suveran (țară), pe teritoriul său, sau de o organizație recunoscută la nivel internațional (pentru a reprezenta o profesie sau un domeniu de activitate). Termenul mai este folosit și pentru a reprezenta un diplomat cu o misiune specială și temporară sau, în sens figurat, o persoană cu o misiune oarecare.


Într-un sens comun, termenul se aplică reprezentantului diplomatic al unui guvern, staționat într-o capitală străină. Ambasadorul beneficiază în țara gazdă de imunitate diplomatică. Ambasadorul își poate pierde acreditarea și implicit privilegiile când este declarat de țara gazdă "persona non grata". În acest caz, bunele practici diplomatice duc la retragerea respectivului ambasador de pe teritoriul țării gazdă pentru a nu amplifica starea conflictuală.


Veneția a fost cea care a introdus sistemul reprezentanților permanenți în străinătate. Mulți consideră că în Veneția diplomația a fost ridicată la grad de artă și sistem. Mentorii Veneției în materie de diplomație au fost bizantinii, iar venețienii au servit drept model orașelor italiene, Franței, Spaniei și în cele din urmă Europei. Au elaborat reguli de numire și de comportament a ambasadorilor. Un ambasador venețian primea împuterniciri pentru 3 sau 4 luni, această perioadă fiind extinsă în secolul al XV-lea la 2 ani, nu avea drept de proprietate în țara acreditantă, darurile ce le primea trebuiau acordate signoriei, nu avea concediu, putea pleca doar cu bucătarul (pentru a nu fi otrăvit), trebuia să aștepte succesorul pentru a reveni în țară. La întoarcere din misiune trebuia să prezinte raportul final nu mai târziu de 15 zile după încheierea misiunii sale, în special trebuia acesta să conțină o explicație pentru cheltuielile făcute. Aceste reguli prea puțin atractive (mai ales că cel ce pleca în misiune trebuia să acopere o parte din cheltuieli) nu făcea atractiv postul de ambasador, cel puțin până în secolul al XVI-lea. De aceea, în conformitate cu un decret din 1271, numirea într-o misiune trebuia acceptată în mod obligatoriu, altfel persoana care refuza trebuia să plătească amenzi. Un act din 1481 interzicea ambasadorilor venețieni să poarte discuții politice cu străinii fără funcții oficiale.


Titlul de ambasador este derivat din cuvântul celtic care însemna „servitor” și a devenit uzual nu mai devreme de secolul al XVI-lea când Carol Quintul a stabilit că el poate fi acordat numai reprezentanților capetelor încoronate și reprezentanților Republicii Venețiene, el neputând fi folosit pentru a desemna pe trimișii altor republici sau orașe libere.



Înainte de preluarea funcției, trebuie acceptate acreditările unui ambasador, cum ar fi atunci când ambasadorul sud-african Harry Schwarz a înmânat acreditările președintelui american.

Inițial nu a existat obiceiul de a alege ambasadorii din cadrul nobilimii sau al clasei guvernamentale. În timpul lui Ludovic al XI-lea ambasadori puteau fi bărbierii, doctorii sau farmaciștii. În secolul XV-lea unui ambasador nu i se cerea să fie originar din țara pe care o reprezenta, iar în cazuri excepționale, negustorilor cu reședința într-o capitală străină li se acorda statutul de sub-ambasadori. Mult timp ambasadorii au fost priviți cu neîncredere, presupuși spioni utilizând imunitatea diplomatică. Ambasadorii venețieni informau guvernul despre statul unde erau acreditați în acest sens trimițând rapoarte, inițial o dată pe săptămână, apoi mult mai frecvent. Venețienii au conștientizat importanța contactelor dintre ambasadă și țară astfel că la rapoartele trimise de ambasadă, acestora le erau trimise awisi - buletine de știri prin care cei din străinătate erau informați asupra evenimentelor din patrie. Iar pentru a nu fi citite de către străini, venețienii utilizau cifrul diplomatic care a fost o preocupare permanentă pentru Veneția.


Atribuțiile și recunoașterea au fost definite la Congresul de la Viena (1815), ambasadorii fiind mai degrabă priviți inițial ca reprezentanții personali ai conducătorului țării lor decât ca reprezentanți ai întregii țări și beneficiau de privilegiul de a putea fi primiți în audientă de șeful statului gazdă. Ulterior, termenul s-a definit în relație ce evoluția democrației moderne, astfel ca după 1945, când toate țările au devenit egale, ambasadorul a devenit folosit de toate țările care mențineau relații diplomatice (Convenția de la Viena pentru relații diplomatice, 1961); în dicționarul Oxford se consideră că diplomația reprezintă conducerea relațiilor internaționale prin negocieri, metode prin care aceste relații se reglementează, la aceasta participând ambasadorii și trimișii.


În România, pentru a ajunge ambasador sau orice alt fel de diplomat, este necesară parcurgerea unor anumite stagii de o durată relativ determinată iar gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret, de către Președintele României, la propunerea Ministrului Afacerilor Externe. Pentru numirea în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar, Ministrul Afacerilor Externe propune, de regulă, diplomați de carieră care, la încheierea misiunii, nu depășesc vârsta legală de pensionare.


Ambasadorii români sunt obligați prin legea nr.269 din 17 iunie 2003 să depună jurământul de credință cu ocazia primei deplasări în România. Jurământul de credință față de statul român este obligatoriu și are următorul conținut :


„Jur să promovez și să apăr interesele României și ale cetățenilor români în relațiile internaționale. Jur să-mi îndeplinesc cu responsabilitate, loialitate și demnitate atribuțiile care îmi revin în promovarea politicii externe a României. Jur să respect Constituția și legile țării, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, angajamentele internaționale asumate de România, cu păstrarea strictă a secretului și confidențialității asupra informațiilor pe care le dețin ca membru al Corpului diplomatic și consular al României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”


Vezi mai mult


Sumar