Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasă calin popescu tariceanu

Calin Popescu Tariceanu

 

Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu născut pe 14 ianuarie 1952 în București, Republica Populară Română este un om politic român, prim-ministru al României între 28 decembrie 2004 și 22 decembrie 2008, președinte al Partidului Național Liberal din 2005 până în 2009. În prezent el este (din anul 2015) președintele Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), formată prin fuziunea Partidului Liberal Reformator cu Partidul Conservator, care din 2016 este membru în coaliția guvernamentală condusă de PSD. De asemenea, el îndeplinește din anul 2014 funcția de președinte al Senatului.


Călin Popescu-Tăriceanu s-a născut la data de 14 ianuarie 1952, în municipiul București. Mama sa, Alexandrina Louise Lăzărescu, la naștere Athanasiade, a fost de origine greacă, mama ei fiind grecoaică, iar tatăl ei pe jumătate român și pe jumătate grec. Gheorghe Athanasiade, bunicul lui Călin Popescu-Tăriceanu, a fost unul dintre pionierii importului de automobile în România.


După finalizarea studiilor medii la Liceul „Sf. Sava” din București, a absolvit Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcții din București - actuala Universitate Tehnică de Construcții (1976), urmând ulterior și un masterat în matematică și informatică la Universitatea din București (1981).


Tăriceanu a fondat Radio Contact în anul 1990, iar din anul 1993 a intrat în afaceri cu automobile. De atunci este președinte și director general al companiei Automotive Trading Services (ATS), care reprezintă marca franceză Citroen în România.


În anul 1990 a fost fondator al Partidului Național Liberal, îndeplinind în același an funcția de secretar executiv. În prima legislatură după Revoluția din decembrie 1989, a fost deputat de Arad pe listele PNL (1990-1992), îndeplinind în această calitate funcția de membru în Comisia economică și în Comisia pentru învățământ, știință, tineret, sport a Camerei Deputaților.


Pentru trei ani (1990-1993) a fost lider al PNL-Aripa Tânără. Tăriceanu a candidat fără succes, sub sigla formațiunii "Noul PNL", la funcția de primar al municipiului București. În anul 1993 revine în cadrul PNL, îndeplinind funcția de vicepreședinte al PNL (1993-2004). Ca urmare a câștigării alegerilor parlamentare din octombrie 1996 de către Convenția Democrată Română (din care făcea parte și PNL), Călin Popescu-Tăriceanu este ales ca deputat de București pentru legislatura 1996-2000, fiind în această calitate membru în Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare.


În perioada 12 decembrie 1996 - 5 decembrie 1997, Tăriceanu îndeplinește funcția de ministru de stat, ministrul industriei și comerțului în Guvernul Victor Ciorbea. La alegerile din noiembrie 2000 a fost ales deputat de București pe listele PNL. În legislatura 2000-2004 a îndeplinit funcțiile de vicepreședinte al grupului parlamentar al Partidului Național Liberal (decembrie 2000 - februarie 2004) și de vicepreședinte al Comisie pentru Buget, Finanțe și Asigurări în Camera Deputaților.


În anul 2003 a devenit vicepreședinte al Partidului European Liberal Democrat. După alegerile parlamentare din noiembrie 2004, Călin Popescu-Tăriceanu este reales ca deputat de București pe listele PNL, fiind în această calitate și membru în Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale din Camera Deputaților.


În 20 martie 2009 pierde funcția de președinte al PNL cu 546 de voturi față de cele 873 de voturi ale contracandidatului său Crin Antonescu.


În data de 4 martie 2014, după retragerea PNL din guvernul Victor Ponta, Crin Antonescu, președintele PNL, a demisionat din funcția de președinte al Senatului. În data de 10 martie 2014 Călin Popescu-Tăriceanu a fost ales președinte al Senatului României, cu voturile PSD, din postura de senator independent.


În 2014 și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie, având poziția a treisprezecea pe buletinele de vot.


La alegerile pentru președinția României din noiembrie 2014, Popescu-Tăriceanu a obținut în primul tur de scrutin (organizat în ziua de duminică, 2 noiembrie 2014) un număr de 508.572 voturi din numărul total de 9.723.232, terminând pe locul 3 din 14, cumulând circa 5,36% din toate voturile exprimate și validate.


Printre realizările personale, Tăriceanu prezintă următoarele:


  1. restructurarea sectorului petrolier din România și înființarea Companiei Naționale a Petrolului PETROM

  2. restructurarea sectorului minier din România

  3. restructurarea Companiei Naționale Electrica

  4. realizarea proiectelor de restructurare a industriei oțelului și producției de automobile

  5. liberalizarea comerțului extern, prin eliminarea barierelor non-tarifare


Călin Popescu-Tăriceanu este autor a 37 lucrări științifice și articole în domeniul alimentării cu apă și tratamentului apei.

Vezi mai mult


Sumar