Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasă cutremur

cutremur

 

România este o zonă seismică activă. Principalele zone epicentrice sunt: în zona Vrancea, Făgăraș, Banat, Maramureș și Dobrogea.


Statistic, potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, cutremure cu magnitudinea 6 și peste apar în Vrancea (aproximativ) la fiecare 10 ani, cutremure cu magnitudinea 7 la fiecare 33 ani, în timp ce cele cu magnitudinea (peste) 7,5 la fiecare 80 de ani.


Din 1900, România au fost cinci seisme cu magnitudine de peste 7 grade pe scara Richter: 31 martie 1901 (7,2 magnitudine), 6 octombrie 1908 (7,1 magnitudine), 10 noiembrie 1940 (7,4 magnitudine), 4 martie 1977 (7,2 magnitudine), 30 august 1986 (7,1 magnitudine).


Cel mai macare seism care a avut impact major asupra psihucului românilor a fost cutremurul din 1977, care a avut o magnitudine de 7,2 grade pe Richter. Seismul a avut loc în zona seismică Vrancea.


Declanşarea unui cutremur ne surprinde întotdeauna. De aceea, mişcările seismice au efecte psihologice negative asupra oamenilor, obişnuiţi să considere Pământul ca un suport sigur. În acele momente, când totul în jur se zguduie violent, cad obiecte, trosnesc pereţii şi se prăbuşesc clădiri, oamenii sunt cuprinşi de o spaimă cumplită.


Potrivit unui studiu prezentat de IGSU, 80% dintre adulţii din România nu ştiu cum să reacţioneze în cazul unui cutremur care a avut loc şi mulţi ar lua decizii care le-ar putea fi fatale sau ar încetini intervenţia salvatorilor.


Pentru a veni în sprijinul populației, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a realizat mai multe spoturi cu scenarii diferite, din care cetăţenii află ce trebuie să facă în cazul în care cutremurul îi surpride într-un apartament de bloc, într-un supermarket, la serviu, pe stradă etc.


Totodată, specialiștii avertizează că măsurile luate din timp ne pot salva viața. Astfel, aceștia recomandă ca dincolo de consolidarea clădirilor, mobila şi aparatura din interiorul acestora să fie bine fixate, iar populaţia să aibă întotdeauna pregătite provizii pentru minimum trei zile și o trusă care să conţină apă şi conserve, fluier, lanternă şi medicamente.


De asemenea, ar trebui să fie stabilit un punct de întâlnire cu membrii familiei după producerea cutremurului, în condițiile în care telefonia mobilă nu ar funcționa o perioadă.


Pregătirea pentru cutremur


Pe durata seismului, oamenii trebuie să stea sub pereţii de rezistenţă din locuinţă atunci când se produce un cutremur de mare intensitate, să nu folosească scările sau liftul, care sunt cele mai nesigure în timpul cutremurului.

Reguli generale de comportament în caz de cutremur


Dacă vă aflaţi în interiorul unei clădiri:

· PĂSTRAŢI-VĂ CALMUL. Panica poate produce victime

· Încercaţi să liniştiţi copiii, persoanele în vârstă.

· RĂMÂNEŢI ÎN INTERIOR - de obicei, după primele mişcări seismice, pot urma replici ale cutremurului, iniţial suficient de puternice pentru a provoca noi pagube. În astfel de cazuri, oamenii se rănesc cel mai adesea atunci când intră sau ies din clădire.

· Aşezaţi-vă sub o piesă de mobilier solidă sau sub o grindă de rezistenţă. Dacă nu există o masă sau un birou în apropierea dumneavoastră, acoperiţi-vă faţa şi capul cu braţele încrucişate şi aşezaţi-vă într-un colţ interior al încăperii.

· NU fugiţi pe scări. Scările sunt foarte sensibile în caz de cutremur, iar coborârea sub efectul oscilaţiilor seismice este foarte periculoasă.

· NU săriţi pe fereastră.

· NU folosiţi liftul. Dacă rămâneţi blocat în lift încercaţi să ieşiţi cât mai repede, apăsând butonul de oprire şi apoi butonul celui mai apropiat etaj.

· Îndepărtaţi-vă de oglinzi, ferestre, uşi şi pereţi exteriori, sobe, mobilier înalt.

· NU vă aşezaţi sub lustre sau alte obiecte grele suspendate.


Dacă dormiţi, aşteptaţi câteva momente pentru a vă orienta şi apoi încercaţi să vă deplasaţi către un loc sigur.


Dacă sunteți într-un scaun cu rotile, blocaţi roţile acestuia, încercaţi să vă protejaţi, dacă este posibil acoperiţi-vă capul şi gâtul cu braţele

Reguli de comportare la cutremur - în locuință


Dacă sunteţi afară:

· PĂSTRAŢI-VĂ CALMUL.

· Dacă aveţi posibilitatea îndepărtaţi-vă de clădiri, stâlpi de electricitate, cabluri, copaci sau orice alt obiect care ar putea să cadă.

· Îndreptaţi-vă spre un spaţiu deschis.

· În cazul unor distrugeri majore, intraţi în clădire numai cu permisiunea autorităţilor

Reguli de comportate la cutremur - pe stradă


Dacă sunteţi în centre comerciale, încercaţi să staţi departe de potenţialele pericole (căderi de obiecte). Bucăţile de tencuială care se pot desprinde din clădiri reprezintă un risc major la adresa siguranţei dumneavoastră.

Reguli de comportare la cutremur - centre comerciale


Dacă vă aflaţi într-o clădire cu mai multe etaje, identificaţi un loc sigur în apropierea dumneavoastră. NU folosiţi liftul sau scările. Dacă trebuie să ieşiţi, alegeţi-vă cu atenţie calea de evacuare.

Reguli de comportare cutremur - la serviciu


Dacă vă aflaţi într-un vehicul:·

PĂSTRAŢI-VĂ CALMUL.

· În autobuz sau metrou: rămâneţi pe loc până când mişcarea seismică încetează şi urmaţi recomandările pe care le primiţi.

· În maşină: opriţi cât mai repede cu putinţă şi rămâneţi in interior. Evitaţi podurile, tunelurile.Evitaţi să opriţi lângă clădiri, copaci, pasaje şi cabluri de electricitate.


Dacă vă aflați la școală:

-PĂSTRAȚI-VĂ CALMUL

-Protejați-vă sub pupitre și îndepărtați-vă de ferestre, petreții exterior sau obiecte care vă pot vătăma.

-Cadrul didactiv va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete interior de rezistență.

-Ieșirea din clădire se realizează coordonat, după terminarea cutremurului și verificarea căilor de evacuare.

Reguli de comportare cutremur - la școală


Dacă sunteţi prins sub dărâmături:

· PĂSTRAŢI-VĂ CALMUL.

· NU folosiţi focul deschis (lumânări, chibrituri, etc), folosiţi o lanternă.

· Încercaţi să vă acoperiţi gura şi nasul cu o batistă sau cu orice alt material textil.

· Încercaţi să vă semnalaţi prezenţa folosind un fluier sau o lanternă.

· Loviţi ritmic într-o ţeavă sau într-un perete astfel încât echipele de intervenţie să vă poată localiza. Evitaţi să strigaţi! Păstraţi-vă energia!


DUPĂ CUTREMUR, specialiștii ne recomandă să ne păstram calmul.

· PANICA NU VĂ POATE FACE DECÂT RĂU.

· Verificaţi dacă sunteţi rănit. La nevoie, încercaţi să vă acordaţi primul ajutor.

· Acordaţi ajutor persoanelor rănite până la sosirea echipelor de intervenţie. Nu încercaţi să mişcaţi persoanele grav rănite decât dacă viaţa le este pusă în pericol sau dacă starea lor de sănătate se înrăutăţeşte rapid. Dacă este absolut necesar să mişcaţi o persoană în stare de inconştienţă, mai întâi imobilizaţi-i gâtul, spatele şi membrele fracturate.

· Fiţi pregătit pentru eventualele replici ale cutremurului. Aceste cutremure secundare pot fi suficient de puternice pentru a produce noi pagube.

· Fiţi atent la eventualele pericole produse de construcţiile afectate. Replicile cutremurului pot dărâma clădirile, drumurile, podurile, pasajele afectate.

· NU folosiţi liftul chiar dacă acesta funcţionează.

· Fiţi foarte atent pe unde mergeţi şi cum conduceţi.

· Verificaţi dacă sunt scurgeri de gaze sau apă. Verificaţi dacă a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică.

· Opriţi alimentarea cu apă, gaz şi energie electrică.

· Dacă simţiţi miros de gaz, deschideţi geamurile şi uşile pentru aerisire.

· Dacă simţiţi miros de gaz, NU încercaţi să întrerupeţi alimentarea cu energie electrică şi nici să decuplaţi siguranţele. O singură scânteie poate provoca un incendiu.

· NU reporniţi dumneavoastră alimentarea cu gaz, lăsaţi compania furnizoare să se ocupe de asta.

· Dacă puteţi, stingeţi incendiile din casa sau din cartierul dumneavoastră imediat ce s-au produs.

· Atunci cand parasiti cladirea protejati-vă capul cu o cască; în lipsa acesteia puteţi folosi un obiect dur ce vă poate proteja de eventualele obiecte ce ar mai putea să cadă

· Dacă sunteţi afară şi vă puteţi deplasa în siguranţă, încercaţi să mergeţi într-un spaţiu deschis.

· Îndepărtaţi-vă de clădirile afectate, cablurile electrice, panourile publicitare, liniile de tramvai pentru a nu fi rănit.

· În cazul în care plecaţi de acasă, lăsaţi un bilet spunându-le membrilor familiei sau prietenilor unde vă aflaţi.

· Chiar dacă liniile telefonice funcţionează, utilizaţi-le numai în caz de urgenţă.

· Lăsaţi căile de acces libere pentru intervenţia echipelor de salvare.

· ESTE ABSOLUT NECESAR SĂ LĂSAŢI LINIILE TELEFONICE ŞI ARTERELE DE CIRCULAŢIE LIBERE PENTRU INTERVENŢIA ECHIPELOR DE SALVARE.

· Dacă aveţi nevoie de ajutor, încercaţi să comunicaţi cu echipele de intervenţie şi să le oferiţi informaţii despre situaţia dumneavoastră.

· Participaţi la acţiunile de înlăturare a dărâmăturilor şi salvarea oamenilor. Nu acţionaţi pe cont propriu, ci doar urmând instrucţiunile autorităţilor.


Vezi mai mult


Sumar