Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasă salman khan

Salman Khan

 

Salman Khan, pe numele său întreg Abdul Rashid Salim Salman Khan, s-a născut pe 27 decembrie 1965 și este un actor, producător, personalitate de televiziune și cântăreț de ocazie din India, fiind fiul celebrului scenarist indian Salim Khan.


Cariera lui se întinde deja pe o perioadă de 30 de ani, timp în care a câștigat numeroase premii, printre care și două National Film Awards din postura de producător, dar și două Filmfare Awards ca actor.


Salman Khan are o comunitate internațională de fani foarte numeroasă, în special din Asia și din zonele diasporei indiene, fiind citat în media de pe tot globul drept unul dintre cei mai de succes actori, atât din punct de vedere al cinematografiei mondiale, cât și din filmul indian. Potrivit Forbes, cu o avere de 37,7 milioane de dolari, Khan ocupa locul 82 mondial în 2018, la categoria Cele mai bine plătite 100 de celebrități din lume. El înregistra, astfel, cea mai bună clasare în ceea ce privește personalitățile indiene


Pe lângă cariera pe care o are în industria filmului, Salman Khan a mai devenit cunoscut scenei publice din postura de prezentator de televiziune. Ba mai mult, celebrul actor indian promovează cauze umanitare prin acțiuni caritabile, în contextul în care a conturat și o entitate pentru acest scop, Being Human Foundation.


Being Human Foundation este o entitate cu scop caritabil, care are sediul în Mumbai. Ea a fost fondată de Salman Khan în anul 2007 și oferă servicii educaționale, dar și îngrijire de sănătate pentru persoanele defavorizate din India. În principal, organizația este finanțată din vânzările brandurilor Being Human.


Totuși, tot în afara micilor ecrane, viața lui este marcată de controverse și probleme juridice. Spre exemplu, în anul 2015, Salman Khan fusese condamnat din cauza unei omucideri culpabile din cauză că a condus neglijent, accident în urma căruia a trecut cu mașina peste cinci persoane, dintre care una a și decedat. Totuși, pedeapsa sa a fost îndepărtată după faza apelului. Mai mult decât atât, în anul 2018, Salman Khan a fost condamnat  la cinci ani de închisoare pentru că a încălcat legislația de vânătoare din India, dar este în prezent eliberat pe cauțiune, iar procesul este în faza apelului.


Salman Khan a debutat în industria cinematografică din India tocmai în anul 1988, în producția Biwi Ho To Aisi, care-l punea în scenă într-un rol secundar. În orice caz, la ani distanță, Salman Khan a devenit un adevărat mentor în viața filmului indian, inspirând numeroși tineri actori, printre care Hrithik Roshan și Arjun Kapoor.


Referitor la viața personală, Salman Khan este, așadar, primul fiu al scenaristului Salim Khan, pe care acesta l-a adus pe lume în urma căsătoriei cu Sushila Charak, prima sa soție. Actorul Salman și-a terminat studiile la liceul St. Stanislaus din Bandra, Mumbai, precum au făcut și frații săi mai mici, Arbaaz și Sohail. Deși începuse cursurile universitare la Colegiul St. Xavier din Mumbai, Salman Khan a renunțat la acestea ulterior.

Salman Khan a intrat în atenția presei din România după ce s-a aflat că acesta trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Iulia Vântur. Cei doi au petrecut mult timp în India, la renumitul Bollywood, acolo unde s-au bucurat de mai multe sărbători, alături de familie și prieteni, printre care și onomastica actorului. Iulia Vântur a negat aceste zvonuri. (Detalii AICI)





Vezi mai mult