Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasă simona halep

simona halep

 

Simona Halep este o jucătoare profesionistă de tenis, născută pe data de 27 septembrie 1991, la Constanța, România. Printre performanțele sale cele mai importante se numără câștigarea turneului de Grand Slam de la Roland Garros în anul 2018. Această reușotă a Simonei Halep a venit după ce a disputat trei finale de Grand Slam: două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018).  Sportiva română are în palmares alte 18 turnee WTA la simplu (șase în 2013, două în 2014, trei în 2015, trei în 2016, unul în 2017, trei în 2018).


La fel ca Gică Hagi, Simona Halep s-a născut într-o familie de aromâni, în Constanța. Sportiva și-a început activitatea în tenis la vârsta de patru ani. Începând cu vârsta de 15 ani, sportiva s-a mutat la București pentru a-și continua cariera. Din punctul de vedere al studiilor, între anii 2006 și 2010, Simona Halep a fost eleva Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanța, iar în 2014 a devenit licențiată la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Ovidius” din Constanța.


Printre primele performanțe notabile ca junioară ale Simonei Halep s-a numărat  finala de la Notting Hill, în anul 2008. Atunci sportiva a fost învinsă de Arantxa Rus. Adevărata lovitură a venit la turneul junioarelor de la Roland Garros din 2008, când Halep a devenit campioană.În semifinale, Halep a trecut de a doua favorită, Arantxa Rus 6–3, 7–5, pentru a câștiga apoi o finală 100% românească, scor 6–4, 6–7(3), 6–2 în fața celei de-a 10-a favorite, Elena Bogdan.


Simona Halep și-a început ascensiunea în clasamentul WTA pe parcursul anului 2012. Atunci cu punctele cumulate continuu în multe turnee mai mici Halep s-a numărat printre primele 50 de jucătoare ale lumii.


Prima finală de Grand Slam a fost disputată de Simona Halep la data de 5 iunie 2014. Atunci sportiva le-a învins în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros pe Svetlana Kuznețova  și în semifinale pe Andrea Petkovic. Rpmânca nu a reușit să o învingă în finală pe câștigătoarea turneului din 2012, Maria Șarapova. După finala de Grand Slam, Simona Halep a urcat pe locul 3 în clasamentul mondial WTA.


Un alt moment emblematic pentru cariera Simonei Halep a avut loc pe 22 octombriem 2014, în cadrul Turneului Campioanelor din Singapore. Atunci românca a reușit să o învingă pe jucătoarea numărul 1 mondial la aceea dată, Serena Williams, cu scorul 6-0, 6-2.


În septembrie 2018, Simona Halep a ajuns la 47 de săptămâni în fruntea ierarhiei mondiale și ocupă locul 11 într-un clasament all-time, apropiindu-se și mai mult de belarusa Victoria Azarenka, aflată pe 10, cu 51 de săptămâni pe prima poziție a clasamentului WTA. În iunie, Simona Halep a reușit să câștige prima sa finală de Grand Slam la Roland Garros. Atunci românca a învins-o pe Sloane Stephens, numărul 10 mondial, cu 3-6, 6-4, 6-1.


Simona Halep a fost antrenată de către Wim Fissette, fostul antrenor al lui Kim Clijsters și al lui Sabine Lisicki. În trecut, Halep a mai fost antrenată și de Adrian Marcu și Firicel Tomai.


De la sfârșitul anului 2014 Simona Halep este antrenată de Victor Ioniță, fostul antrenor al Soranei Cîrstea. Începând cu turneul american de la Indian Wells din 2015, Halep a fost antrenată de Darren Cahill.


Vezi mai mult