Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasă stiri iasi

Stiri Iasi

 

Iași este municipiul de reședință al județului cu același nume, Moldova, România. Iașiul a fost capitala Moldovei în perioada 1564-1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 și 1862 și capitala Regatului României între 1916 și 1918 (în perioada Primului Război Mondial, atunci când Bucureștiul s-a aflat sub ocupație germană).


Municipiul Iași se află în partea de est a Moldovei, în Câmpia Moldovei, fiind așezat în calea vechilor drumuri comerciale care legau nordul și vestul Europei de sud-estul continental și de Orientul Apropiat. Orașul se află pe râul Bahlui, un afluent al Jijiei, care se varsă în râul Prut. În perioada medievală Târgul Ieșilor se afla situat pe una dintre cele mai importante artere comerciale din zonă, respectiv pe axa Lvov (Polonia) - Constantinopol, cel mai important oraș din acea perioadă. Situarea pe această axă a ajutat la dezvoltarea sa, deoarece pe aici treceau toți comercianții spre și dinspre Constantinopol.


La recensământul din 2011, municipiul Iași avea o populație de 290.422 și era al patrulea oraș ca mărime din România. În anul 2018, numărul de locuitori a crescut la 371.889, municipiul clasându-se pe locul doi în România. Populația Iașiului are o creștere constantă de la an la an datorită oportunităților economice și financiare. Conform Eurostat, cu o populație de 474.035 locuitori (în 2015), zona metropolitană Iași este a doua ca mărime din România (după București).


Cercetările arheologice au dus descoperirea unor amfore romane în strada Ciurchi, în zona viilor din Copou și la câțiva km de Iași, la Holboca. De asemenea, s-au descoperit monede imperiale romane lângă Dealul Cetățuia. La Valea Lupului (lângă Antibiotice SA) s-au descoperit morminte sarmatice, vase dacice și obiecte de podoabă. Din perioada de trecere spre feudalism s-au identificat pe teritoriul Iașiului, 19 așezări cu resturi de locuire din sec. IV, neîntărite. Locuințele erau colibe de suprafață și bordeie.


Din secolele VII-X s-au descoperit locuințe rectangulare prevăzute cu cuptoare în formă de potcoavă precum și numeroase unelte, piese de veșminte și podoabe, încadrate în cultura de tip Dridu. Din secolele X-XI s-a descoperit o ceramică cu elemente de tehnică și forme specifice Moldovei de nord.


Gheorghe Ghibănescu a arătat că în 1238, tătarii determină exodul a aproape 10.000 de alani în Moldova. Alanii (iașii) se stabilesc în zona în care va fi menționat orașul Iași. Între 1299-1302, majoritatea alanilor părăsesc Moldova și trec în Imperiul Bizantin.


Din aceste date rezultă că Iașiul a fost în antichitate un sat care s-a dezvoltat ajungând prin secolele VII-X un mic târg cu locuințe dreptunghiulare care a crescut o dată cu venirea triburilor iașilor (alani) în secolul al XIII-lea. Târgul Iașilor a fost ocupat în timp de pecenegi, cumani, alani și tătari.


Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial (acordat negustorilor din Liov), emis în 1408 de domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată, fapt dovedit și de zidurile Curții Domnești.

Iași este un centru economic important al României. Industriile principale sunt metalurgia (SC Arcelor Mittal Tubular Products, SC Tehno Steel), medicamentele (SC Antibiotice SA), textilele (SC IasiConf SA, SC Iasitex SA), componente auto ( SC Delphi Diesel Systems Romania) și industria alimentară. Sectorul bancar și cel al informației au luat avânt în ultimii ani, numeroase bănci și companii de software fiind prezente în oraș.


Iași este de asemenea un centru comercial regional important, aici existând numeroase centre comerciale (Iulius Mall, Moldova Center, Ansamblul Palas, Felicia Shopping Center, Era Shopping Center, Hala Centrală, Axa Niciman etc.) și mai multe hyper și supermarket-uri (Arabesque, Auchan, Carrefour, Dedeman, Kaufland, Leroy Merlin, Lidl, Metro, Mobexpert, Mr. Bricolage, Praktiker, Selgros). Alte proiecte sunt în curs de realizare (Maximall, Green Plaza Iași etc.).


Orașul Iași este al doilea cel mai poluat oraș din România. În 2015, poluarea cu particule fine (PM10) a depășit în mod repetat pragurile legale. Traficul rutier, șantierele nesupravegheate și lipsa acută a spațiilor verzi (orașul deține în jur de 11 metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor) sunt câteva din motivele din spatele acestor probleme. În 2014, Comisia Europeană a lansat acțiuni legale împotriva României, citând situația din Iași, Brașov și București ca example de neconformitate cu legislația de mediu comunitară.

Vezi mai mult


Sumar