Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasă vaccin anti-covid

vaccin anti-Covid

VACCIN COVID-19

Vaccinul COVID-19 este un produs biotehnologic menit să asigure imunitatea împotriva noului coronavirus SARS-CoV2 care a dus la declanșarea pandemiei mondiale.

Vaccinul este un curs de antrenament pentru sistemul nostru imunitar. Îi dă corpului ţinte similare cu virusul, dar dezactivate și inofensive. În acest fel, când organismul va fi faţă în faţă cu adevăratul coronavirus, va ştii să îl lichideze.

Dscoperirea unui vaccin durează de regulă câțiva ani, uneori chiar decenii. Cercetarea în cazul de faţă este la un nivel fără precedent, iar experţii susţin că ar trebui să avem un vaccin până în a doua jumătate a anului 2021. Ar fi un termen record.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în septembrie 2020, existau peste 321 de vaccinuri în lucru. Acestea se află în diferite faze de dezvoltare şi cercetare. 39 dintre vaccinurile candidate se află în faza I-II de testare și doar 6 dintre acestea sunt în faza a III-a, când se testează la scară largă.

Munca la vaccinul COVID-19 se bazează foarte mult pe cercetarea anterioară efectuată pentru epidemiile SARS și MERS, privitor la structura și funcționarea unui coronavirus.

Un vaccin pentru o boală infecțioasă nu a fost niciodată produs până acum în mai puțin de câțiva ani. După ce coronavirusul a fost detectat în decembrie 2019, secvența genetică a COVID-19 a fost publicată în 11 ianuarie 2020, provocând comunitatea științifică internațională la căutarea unei soluții de contracarare a pandemiei. 

În februarie 2020, OMS anunța că un posibil vaccin împotriva COVID-19 nu va apărea pe piață mai devreme de 18 luni. Agresivitatea pandemiei a dus însă la deschidere și colaborare înre mai mulți cercetători, ceea ce a urgentat cercetarea remediilor pentru COVID-19.   În martie 2020 existau deja 4 vaccinuri care intrau în faza de studiu pe oameni.

În aprile 2020, aproape 80 de companii și institute de cercetare din 19 țări lucrau la un vaccin împotriva pandemiei de COVID-19. Zece dintre acestea, au fost estimate că vor intra în fazele II și III de studiu clinic.

Potrivit Coaliției pentru inovații în domeniul pandemic (CEPI), în septembrie 2020 existau 9 platforme tehnologice diferite ce vizau crearea vaccinului COVID-1, majoritatea vizând spirala proteică a coronavirusului, principală unealtă de răspândire a lui.

Pe 26 iunie și China a anunțat aprobarea unui vaccin pentru folosire limitată, testat pe militari.

În iulie 2020, serviciile de securitate anglo-americane acuzau Rusia de spionaj privind cercetările vaccinului COVID-19, dar rușii au negat acuzațiile.

Cert este că pe 11 august, președintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia are gata primul vaccin COVID-19, intitulat Sputnic V, gata de a intra în faza a III-a și a fi testat masiv pe oameni.

Sputnik-V se bazează pe doi compuşi diferiţi, administraţi prin două injecţii succesive, la un interval de trei săptămâni. Este vorba despre vaccinuri “cu vector viral” ce utilizează ca suport două adenovirusuri umane (familie de virusuri comune), transformate şi adaptate pentru a combate maladia COVID-19.

China, Statele Unite, Marea Britanie, Germania au și ele vaccinuri ajunse în stadiul III al testărilor umane, prin intermediul unor giganți precum Sinovac, Moderna, Pfizer, AstraZeneca ș.a.

Țările bogate au începu deja să își rezerve doze din viitorul vaccin. Uniunea Europeană a rezervat și ea 300 milioane de doze, dintre care 10 milioane sunt destinate pentru România.  

 

 

 

 

 

 

 

 


Vezi mai mult


Sumar