Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București a oferit Certificate de apreciere jandarmerițelor la încheierea mandatului în cadrul Misiunii NATO Resolute Support în Afganistan Joi, 03 martie a.c., Excelența Sa, domnul Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, a oferit Certificate de apreciere pentru recunoașterea curajului, devotamentului și implicării la un înalt nivel de profesionalism pe timpul desfășurării Misiunii Resolute Support în Afganistan, primelor trei femei ofițer din cadrul Jandarmeriei Române care au participat la această misiune internațională. Ceremonia de apreciere a jandarmerițelor a avut loc în cadrul unui eveniment special dedicat femeilor din cadrul structurilor de aplicare a legii, care s-a desfășurat la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” din București.În acest context, Excelența Sa, domnul Hans Klemm, a mulțumit statului Român și Jandarmeriei Române pentru participarea la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan, evidențiind contribuția importantă a primelor femei ofițer din Jandarmerie care au avut curajul de a accepta această provocare profesională. Oficialul american le-a felicitat pe jandarmerițe și a afirmat că societatea are întotdeauna nevoie de astfel de exemple: ” Le aplaudăm pentru dăruirea, curajul și devotamentul lor de a respecta cele mai înalte standarde profesionale și pentru modul în care le inspiră pe femeile din domeniul aplicării legii pentru a depăși obstacole și a căuta noi provocări în carieră”.La rândul lor, reprezentantele Jandarmeriei Române au mulțumit partenerilor americani pentru sprijinul acordat pe tot parcursul desfășurării acestei misiuni complexe de menținere a păcii. După încheierea ceremoniei, Excelența Sa, domnul Hans Klemm, a fost invitat de către conducerea Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” să viziteze sediul instituției de învățământ.Informații suplimentare:Jandarmeria Română participă la misiuni internaţionale începând cu anul 2002, când a fost dislocat primul detaşament al instituţiei noastre în Kosovo, sub mandatul Organizaţiei Naţiunilor Unite. De atunci şi până în prezent, instituţia noastră a avut constant o reprezentare consistentă în următoarele teatre de operaţii: Afganistan, Congo, Timorul de Est, Haiti, Mali, Ucraina, numărul total al jandarmilor participanţi la misiuni internaţionale fiind de peste 1700.Misiunile îndeplinite de militarii jandarmi în teatrele de operaţii sunt diversificate, aspect care reflectă profesionalismul instituţiei din care fac parte şi aici amintim:- Substituirea forţelor locale de poliţie în îndeplinirea anumitor atribuţii funcţionale, cum ar fi: asigurarea şi restabilirea ordinii publice, asigurarea protecţiei apropiate a unor persoane importante, escortă deţinuţi, asigurarea protecţiei unor sedii/spaţii importante pentru organizaţiile internaţionale;- Observatori /monitori pentru monitorizarea respectării acordurilor de încetare a focului;- Instructori, mentori şi consilieri ai forţelor locale de poliţie din ţările afectate de conflict.Traducere discurs al Excelenței Sale, domnul Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București:“Sunt onorat să mă aflu astăzi, alături de dumneavoastră, pentru a celebra realizările excepționale ale femeilor din toate agențiile de aplicare a legii din România. În prezent putem vedea femeile reprezentate la orice nivel, conducând unități de Poliție, coordonând investigații, conducând birourile de presă, dirijând traficul, concepând strategii de cooperare regională sau participând la misiunile international de menținere a păcii.Reușitele cât și eforturile femeilor din agențiile de aplicare a legii din ziua de astăzi trebuie să includă un moment special dedicat cooperării noastre bilaterale asa cum este reflectată de munca a trei doamne de excepție din Jandarmeria Română.Misiunea NATO Resolute Support din Afganistan a beneficiat în anul 2015 de o contribuție importantă din partea statului roman, mai multi ofiteri fiind dislocati de-a lungul acestei perioade pentru a-si aduce contributia in calitate de experti sau consilieri pe diverse domenii. Trei dintre acestia, asa cum am mentionat, sunt reprezentantele Jandarmeriei Române: căpitan Rodica Mazilu, locotenent colonel Nicoleta Primăvăruș și maior Monica Rusen.Le aplaudăm pentru dăruirea, curajul și devotamentul lor de a respecta cele mai înalte standarde profesionale și pentru modul în care le inspiră pe femeile din domeniul aplicării legii pentru a depăși obstacole și a căuta noi provocări în carieră.Vă mulțumesc pentru răbdare și atenție!”.

Posted by Jandarmeria Romana on 4 Martie 2016

Ambasadorul SUA a oferit certificate de apreciere unor femei ofițer din Jandarmeria Română

Recomandă stirea: